O sportivă japoneză în vârstă de 19 ani a terminat cursa, în așa fel încât echipa sa să nu fie descalificată de la competiție. Imagini sunt absolut sfâșietoare. Deși avea un picior fracturat, atleta nu a abandonat întrecerea și s-a târât, pur și simplu, până la locul unde trebuia să predea ștafeta.
Numele eroinei este Rei Iida. Sportiva a luat parte la un concurs de ștafetă în Japonia, în regiunea Fukuoka. Din păcate pentru ea, cu doar 200 de metri înainte de a-și încheia traseul, s-a accidentat grav. Și-a fracturat piciorul și nu a mai putut, sub nicio formă, să alerge.
Nu a abndonat, însă, cursa, așa cum multe sportive ar fi procedat. Pentru ca echipa din care a făcut parte să nu fie descalificată, Rei Iida a decis să parcurgă ultimii metri pe care îi mai avea din traseu în genunchi. În aplauzele tuturor celor prezenți la competiție.
În cele din urmă, sportiva în vârstă de 19 ani a reușit să predea ștafeta, iar echipa sa a rămas în competiție. La final, Rei Iida a fost consultată de medici, care au stabilit că a suferit o fractură de femur. În urma accidentării, nu mai puțin de patru luni va fi nevoită să stea pe bară.
De precizat că Iwatani Sangyo, antrenorul echipei din care a făcut parte și Rei Iida, i-a anunțat pe organizatori că ia în calcul să abandoneze competiție. Doar că japoneza nu a putut fi convinsă să renunțe la cursă, care, cu orice risc, a dorit să-și încheie traseul.
https://www.facebook.com/runix.fr/videos/497337484083527/?t=1